Ursitoarele (Part II)

Pe turnul Chindiei

S-aşterne senin,

Din cer si din Stele

Ursitele vin.

În camera albă,

Cu flori luminată,

Urmaşul lui Vodă

Primeşte acum soartă.

Lunecând pe raze de soare-răsare

Şi scrutând cu gândul scâncet de pruncuţ,

Patru ursitoare merg de dimineaţă

La pruncul Vlăduţ.

Una dintre ele, cu ochii de crini,

Cată cu blândeţe către prinţul mic.

Şi rupe din stele două dintre patimi:

Dragostea de ţară, frica de nimic!

Alta, mai tăcută, cu neguri în ochi,

Vede peste timpuri războaie şi foc,

Ştie că în viaţă prinţul va avea

Sânge, oşti şi neamuri sub sabia sa.

A treia îi sapă în minte şi os

Carte de poveţe şi-i pune în coş

Chip cu frumuseţe şi înţelepciune,

Aprigă dreptate să facă în lume.

Ultima surată, cea mai înţeleaptă,

Stă şi priveşte, tace-nfricoşată.

Ştie că de-acuma, viaţă de-o avea,

Prinţul va decide singur soarta sa!

Căci doar o dată la o sută de ani,

Se naşte un vultur cu ochii văpăi.

Care e vifor între cruzii duşmani

Şi care-i tată pentru toţi ai săi.